luni, 23 aprilie 2018

Brândușe din ”mustul omătului”


Eu (foto Lucian M.) 

Cu toate că rețelele de socializare gen facebook, abundă de imagini cu peisaje de primăvară, cu brândușe, găsesc de cuviință să nu mă las nici eu mai prejos și să sporesc această multitudine de fotografii cu flori. Sâmbătă m-am întâlnit cu ele, cu florile de primăvară, ... unde? ... , pe munte.


Ele 

Toată iarna am ales să fac plimbări pe munte fără a depăși altitudinea de 1600 m. De ce?  De frică. Nu. Dar după ce iarna aceasta muntele și-a luat tributul său, iar victimele nu au fost puține, mi-am zis că plăcerea drumețiilor se poate simți fără a-mi asuma riscul de a fi surprins de o posibilă avalanșă.  E adevărat că și sub altitudinea de 1600 m pot exista condițiile formării de avalanșe, de aceea am ales plimbări pe văi și poieni.

Pe vârful Rabla 1902 m (foto Dani P.)

Odată cu venirea primăverii am pornit din nou spre creste. Nu, pericolul de avalanșă nu a dispărut, dar am ales versanții cu expunere sudică unde soarele a topit aproape toată zăpada. Astfel, sâmbătă, cu o prognoză meteo demnă de o zi de vară am pornit spre Munții Rodnei, mai exact Vârful Rabla 1902 m.


Spre vârful Rabla 1902 m

După invitația de rigoare pentru eventualii doritori, făcută pe multvizualizatul Fb. ne-am adunat vreo cinci voinici și ora 8:30 dimineața ne găsește în locul numit La Birtuț pe valea Cormaia gata de drum. Alegem urcarea pe valea Pietrelor spre vf. Pietrelor și mai departe spre vf. Rabla. Urcăm pe un drum de TAF, mai vechi, care ne ajută să avansăm, prin pădure, destul de repede și în scurt timp depășim pădurea de molid, unde drumul s-a jucat de-a v-ați-ascunselea cu noi.



Brândușe
Zona de gol alpin ne întâmpină cu ce poate ea mai bine. Covoarele de brândușe se întrec în colorit. Ici-colo pete de zăpadă se bronzează sub soarele puternic. Dar cu fiecare minut petrecut la bronzat devin tot mai mici. Pământul mustește de apa care hrănește iarba proaspătă ce colorează versanții muntelui. Urcăm cu spor și pe la ora 11 și ceva suntem sus la 1902 metri altitudine.

    În trecere salutăm o șopârliță care căuta să-și încarce bateriile pe un petec de zăpadă. Nu cred că e cea mai potrivită alegere. Treaba ei. Noi ne vedem de ale noastre. 

După o masă binevenită, o ședință foto mai prelungită, că doar avem timp berechet, privirea noastră se îndreaptă spre vf. Nedeia Țăranului 1857 m, care ne arată versantul nordic înzăpezit. 


Nedeia Țăranului 1857 m

No amu-i amu. Pe unde o luăm ca să urcăm vârful, că petece de pajiște sunt abia-abia, iar de zăpadă parcă ne-am cam săturat.  Las că ne descurcăm noi când ajungem acolo. Ne-am descurcat, că după o oră și jumătate admirăm vf. Rabla de dincolo.


Ziua este minunată, cu un soare strălucitor care ne dogorește fețele. 


(foto Lucian M.)

Coborârea de pe Nedeia Țăranului se termină repede și ocolim Muntele Cucului prin partea stângă ca să evităm zona împădurită. Nedeia Bârladelor e ceea ce ne desparte de locul unde am lăsat mașina. E o coborâre cam prelungită și puțin accentuată, acum la final de tură, dar nu avem cum s-o ocolim. 


Grija noastră, acum, e să fim atenți unde punem piciorul. Poteca e plină de flori. E, ce să facem ... vom trece și de asta.
19, 5 km parcurși în 8 ore și jumătate cu tot cu pauze. Obosiți dar relaxați. O zi frumoasă cu un timp excelent și peisaje mirifice.


Ture plăcute să aveți.

sâmbătă, 24 martie 2018




Fărăoane (1715 m), Suhard


Nu neapărat că ne-am fi plictisit de Călimani, dar parcă un pic de diversitate nu strică chiar și pe munte. În concluzie pentru această sâmbătă de petrecut pe munte am ales Munții Suhardului, mai exact al doilea vârf, ca înălțime, din Suhard și anume Vârful Fărăoane (1715 m).

Prin Suhard 

Vârf cu ticneală ca mai tot lanțul Suhardului pe care nu pășesc pentru prima dată. Și dacă tot amintesc de o ”prima dată” aici, asta se întâmpla în urma cu câțiva ani, când, vară fiind, am parcurs tot Suhardul din Vatra Dornei până în Pasul Rotunda pe biciclete. Nu singur bineînțeles. ... Cu o campare la schitul de sub piatră ”Sfânta Cruce”, dar asta e o altă poveste.
Să revin la tura de astăzi. Noi patru, tovarăși de drumeție, după ce am luat la cunoștință de starea vremii ne-am hotărât să-i facem o vizită Suhardului. Acuma, dacă nu am fi făcut-o, clar am fi avut o mulțime de remușcări. A fost o vreme de-a dreptul minunată. Stratul de zăpadă destul de consistent este tasat și peste el a nins puțin, așa că nu ne-am trudit prea tare.


Pe Fărăoane nu urc prima dată, am mai fost și cu altă ocazie, așa că pentru astăzi am ales să parcurgem traseul în sens invers celui de ultima dată. Adică să urcăm prin stânga vârfului, versantul sud – vestic și să coborâm prin partea dreaptă, spre est.
Din drumul ce duce către Vatra Dornei, în Podu Coșnei cotim stânga, spre Coșna, dar după calea ferată mergem tot în față pe Valea Bancului, câțiva kilometri,  pe un drum asfaltat destul de bun dar acoperit cu zăpadă, până la intersecția cu drumul forestier Făgețel.

... plecarea ...

E ora 9 aproximativ. Aici lăsăm mașina și continuăm drumul nostru pe jos, 2- 3 km după care începem urcușul prin pădure pe un drum de taf, nemarcat cu vreun marcaj turistic. După o urcare de 2 ore prin pădure ieșim în poienile de la poalele Fărăoanelui. Urcarea este lejeră și nu peste mult timp suntem aproape de vârf. Peisajul este extraordinar de frumos mai ales că soarele apare din când în când printre nori.

Vârful Fărăoane

Pășim pe deasupra jnepenișului, care, încă este acoperit de o plapumă de zăpadă atât de groasă că abia zărim câte o crenguță ici colo. Molizii își mai păstrează bogatele haine de zăpadă pe care le-au îmbrăcat în lunile de iarnă. Totul e o încântare a privirii. Când și când o creangă își leapădă îmbrăcămintea cu zgomot. În rest liniște. 

Iarna ...

Pe la 11: 30 suntem pe vârf și ne adăpostim de vânt după un bloc de piatră ca să mâncăm câte ceva. Mai facem câteva fotografii și ne avântăm în coborâre pe versantul opus urcării noastre. 



Coborârea e cu spor dar nu ne grăbim și reținem în aparatele foto din creația iernii. E minunat și ne bucurăm de timp și peisaj. Vrem să ne încărcăm bateriile pentru o săptămână cel puțin. 

... sculptează ...




 Urmăm o vreme marcajul BA care ne conduce pe un drumeag lin ce vara e înierbat și e o minunăție pentru picioare.

Urme ale cocoșilor de munte
În fața noastră zăpada imaculată poartă urmele lăsate de dansurile cocoșilor de munte. Clar că s-au străduit să impresioneze femele. Nu știu dacă au reușit, în schimb au reușit să-și lase urmele proaspete pe zăpadă. Părăsim drumeagul și traseul marcat și coborâm spre marginea pădurii.

... acolo am fost

În scurt timp intrăm din nou în pădure, unde alegem un alt drum de taf care ne coboară până la drumul forestier. În stânga și în dreapta noastră se văd clar urmele vijeliilor din vara trecută, care a culcat la pământ zeci de molizi unul lângă altul. 

Ar fi bine să fie exploatați, altfel nu cred că lemnul va mai fi bun. Dar asta nu e problema noastră. Cu voie bună și câte o glumă ne apropiem de mașina care ne va duce către casele noastre mulțumiți și odihniți psihic. Zic ” ... știi de ce sunt atâtea drumuri de taf care urcă și se încrucișează ? ... ”, ”... Ca să îi enerveze pe turiști. Să nu știe pe care s-o apuce.” Înainte de ora 15 suntem lângă mașină. Avem parcurși peste 14 km în 6 ore.
Ture faine s-aveți!

duminică, 4 martie 2018




În căutarea zăpezilor de altădată


De vreo trei săptămâni nu m-am învrednicit a mai ieși prin munți, excepția fiind acum două săptămâni, când sfârșitul de săptămână l-am petrecut cu câțiva prieteni pe pârtie la Toplița. Dar asta nu se pune. Așadar plimbări în natură, ioc. Sâmbăta trecută n-a ieșit niciunul dintre tovarășii mei de drumeție, iar singur parcă n-aș prea vrea să mă-ncumet la drumeții de o zi, deci cam pe lângă casă.
În sfârșit, pentru sâmbăta care tocmai a trecut am socotit că ar fi de cuviință să mai las canapeaua aia, care îmi ocupă mai tot timpul și să iau rucsacul la spinare, să ne avântăm puțin, până pe la 1500 m altitudine și mai sus, să ne asigurăm că zăpada încă e la datorie.
După ce comunicăm și stabilim care vom fi și mai departe traseul pe care îl vom aborda, hai la drum că îndată e noapte. Alegem din nou frumoasa vale Repedea din Munții Călimani, dar de data aceasta nu spre Piatra lui Orban, că pe-acolo am mai fost, nici pe Scorușetul către Poiana Jirezi și pe acolo am fost, ci acum alegem ca din Tănohuri să cotim dreapta pe același marcaj TG spre Poiana Calului și mai departe spre Poina Cofii, cu întoarcere aproximativ pe același traseu cu o mică deviație făcând un circuit prin poieni, pentru diversificarea traseului.
Ora 7,45 ne găsește în Gura Văii Repedea, unde un utilaj se căznea să curețe drumul de zăpada căzută de o zi și o noapte și care formase un strat de vreo 20 de cm. Lăsăm mașina pe marginea drumului ca să nu încurcăm treaba și pornim voinicește la deal. Drumul forestier e practicabil fiindcă, cu toată zăpada căzută de ieri încoace, urmele lăsate de TAF-uri sunt destul de vizibile și înaintăm cu spor.
Pe Valea Repedea 

Pe la jumătatea drumului, lângă un adăpost forestier facem o scurtă pauză pentru regrupare și o cană de ceai. Ajungem la căbănuța din Tănohuri, unde încălțăm rachetele. 


În Tănohuri 

De aici cam gata cu urme de TAF, drumul abia se mai intuiește prin pădure. Ici colo mai întâlnim de-a latul drumului câte un molid căzut de astă-vară, pe care trebuie să îl ocolim larg, prin pădure. Ne mișcăm cu spor sub zăpada, care continuă să cadă peste noi, când în fulgi mărunți și deși ca acele, când mari ca niște fluturi albi.


Adăpost 

În Poiana Calului ajungem în jurul orei 12 și ne socotim noi, că pentru traseul pe care ni l-am propus prin pădure, peste un strat de zăpadă care măsura pe puțin 1,5 m, 2 ore și jumătate ar trebui să ne ajungă.


Măsurătoare


 Ne vedem de drum spre Poiana Cofii, căutând în pădure marcajul TG, care avea să ne scoată undeva la limita superioară a poienii, unde ar trebui să găsim un alt marcaj, BG care vine de la Cușma spre vârful Bistricior. 

Zig - zag - uri
Traseul abia l-am intuit, marcajul apărând rar, ici colo, așa că orbecăim o vreme prin pădure, unde ne minunăm de frumusețea formelor zăpezii care apasă fără milă pe umerii firavi ai puilor de molid. Spectacolul naturii ne face să uităm de trecerea timpului și uite așa depășim termenul propus. Da nu-i bai că timp mai avem. Ajungem într-un final și în Poiana Cofii iar pașii noștri se îndreaptă spre stâna construită aici. 

Poiana Cofii

E încuiat totul și ne adăpostim în saivanul pentru oi, unde imi schimb hainele ude de transpirație, luăm o gustărică și pornim la drum din nou. 

Saivanul 

Pădurea iar ne joacă feste ascunzând ochilor noștri marcajele și arătându-ne doar frumusețea cojoacelor de zăpadă îmbrăcate de molizi. După o duzină de zig-zag-uri prin pădure dăm întâmplător peste niște urme de Bigfoot. Ne gândim ale cui or fi, musai că numai ale noastre, și hai pe ele la vale. E mult mai ușor să mergi pe urme decât să tot calci pe zăpadă virgină.



Fără cuvinte 

Recuperăm timpul pierdut prin pădure și cei 7, 8 km ai Văii Repedea plus încă vreo trei din Poiana Calului până în capătul superior al văii, îi facem în mai puțin de trei ore. 


Poiana Calului 


Ne mai sperie ici colo câte o găinușă de munte, altceva nu avea ce să fie zburătoarea aia care mai să mă dea jos, sau câte o ciută ieșită la plimbare cu puiul ei. Ne sperie ele pe noi, mai noi pe ele, de grabă sau spaimă, nici nu am găsit aparatul foto ca să le facem o fotografie, așa că am rămas cu imaginea pe retină. La 17,30 suntem la mașină gata de întors la casele noastre, după ce am călcat 25 de km de drum cu ”zăpezi așa ca altădată”. 


Ture frumoase să aveți.

sâmbătă, 10 februarie 2018

Terha


“Cine vrea să facă o drumeție până în Terha, prin Izvoru Lung și întoarcere prin Prislop să dea o veste. Ar fi de folos schiuri de tură sau rachete de zăpadă alfel îi cu trudă mare. Până miercuri dimineața aștept doritori apoi plecăm câți om fi.” 


Cam așa am intenționat să chem cât mai mulți cunoscuți la o plimbare. Din păcate iarna pe munte e nițel mai dificil pentru că este nevoie de un plus de echipament care să te ajute la deplasare. Dacă nu sunt schiuri de tura cu tot ce trebuie sau rachete de zăpadă, nu merge, te chinui.
Așa s-a întâmplat  cu două săptămâni în urmă când am vrut să facem o tură cam lungă ce-i drept, pe care am fost nevoiti să o scurtăm, pentru că doi dintre noi nu aveau nimic peste bocanci și stratul de zăpadă nu susținea greutatea corpului numai cu bocancul în picior.
Așadar și acum ne-am adunat patru ”voinici” echipați cu rachete de zăpadă și am pornit pe un traseu foarte frumos din Călimani. Doar patru pentru că doi dintre doritorii de drumeție au renunțat cu o zi inainte din cauza lipsei de echipament.  


Traseul, care a însumat 26 km, cu urcare lină de la 783 m altitudine până la 1645 m s-a derulat pe valea Izvorul Lung, pe lângă izvorul, amenajat, de apă carbogazoasă, pînă în Șaua Terha cu marcaj TR, de unde, pe traseul Via Maria Tereza am urcat în Poiana Dălbidan. 




De aici am coborât în Poiana Prislop tot pe marcajul TR unde am continuat traseul prin Poiana Blajii, Prelucile Prundenilor, Părăul Blajii, Izvorul Lung.
Tura a fost una extraordinar de frumoasă cu peisaje de iarnă montană suprapuse pe o zi senină de nedescris. Tot parcursul a fost pe drum forestier care avea cel puțin 25 – 30 cm strat de zăpadă, prin unele locuri chiar peste un metru. Una peste alta cuvintele, oricât de multe ar fi, sunt prea sărace pentru a descrie frumusețea munților acoperiți cu plapuma de zăpadă.

Poate puțin supărător a fost faptul că pe pantele sudice, mai expuse soarelui zăpada s-a cam înmuiat și se lega de rachete. Dar am luat-o ca pe dorința peisajului de a ne mai reține să îl admirăm, nu ca pe un neajuns. Energia transmisă ne-a ajutat să depăsim oboseala provocată de efortul făcut.

Fotografiile reținute în memoria apartului încă îmi bucură ochii.