sâmbătă, 29 octombrie 2016

Vârfuri muntoase din România
Vârfuri de peste 2500 de metri



1.  2.544 m --- Vârful Moldoveanu , Munții Făgărașului; cel mai înalt vârf din Munții Făgărașului și din România;
2.   2.535 m --- Vârful Negoiu, Munții Făgărașului;
3.   2.527m --- Vârful Viștea Mare, Munții Făgărașului;
4.   2.519 m --- Vârful Parângul Mare , Munții Parâng; cel mai înalt vârf din Munții Parâng;
5.   2.517 m --- Vârful Lespezi, Munții Făgărașului;
6.   2.510 m --- Vârful Cornul Călțunului, Munții Făgărașului;
7.   2.509 m --- Vârful Peleaga , Munții Retezat; cel mai înalt vârf din Munții Retezat;
8.   2.508 m --- Vârful Păpușa, Munții Retezat; al doilea din Munții Retezat;
9.   2.507 m --- Vârful Vânătarea lui Buteanu, Munții Făgărașului;
10.                     2.506 m --- Vârful Hârtopul Darei, Munții Făgărașului;
11.                     2.505 m --- Vârful Omu , Munții Bucegi; cel mai înalt vârf din Munții Bucegi;
12.                     2.503 m --- Vârful Bucura Dumbrava, Munții Bucegi;
13.                     2.501 m --- Vârful Capul Morarului, Munții Bucegi;
14.                     2.501 m --- Vârful Dara, Munții Făgărașului;
Campare in Parang
Nu este o lectie de geografie aceasta introducere, cu toate ca cei care nu cunosc foarte bine relieful muntos al Romaniei o pot considera si asa. Cu introducerea de mai sus am vrut sa verific unde am ajuns cu ascensiunile pe varfurile din lista. Sunt bine, ca mai mult de jumatate am avut placerea de a le fi urcat. Astfel pe acele varfuri care sunt subliniate  am pasit alaturi de oameni dragi, care iubesc muntele.
2- 3 Septembrie a fost un sfârșit de săptămână pe care l-am așteptat de cam de multă vreme. Si spun asta pentru ca in urma cu cativa ani trecand pe Transalpina am urcat varful Mohorul (2337 m), in dupa-masa in care am ajuns si ne-am promis ca a doua zi sa urcam Parangul Mare. Am zis, doar, pentru ca dimineata urmatoare am ridicat tabara si am plecat mai departe. Asadar am ramas cu o promisiune facuta si nerespectata.
Iata ca luna septembrie din anul acesta vine cu posibilitatea ideplinirii acelei promisiuni facuta de mine, mie. Rares posteaza pe grupul de discutii intentia unei ture in Parang planuind sa urce Parangul Mare (2519 m). Il sun si discutand detalii, ii propun sa plecam din pasul Urdele pe traseul marcat cu BR spre varf, motivand ca accesul cu masina pe drumul asfaltat ne propulseaza la 2228 m altitudine. Motivul principal era ca nu aveam foarte mult timp la dispozitie ca sa plecam din Petrosani sau din alta parte. Rares e de acord cu plecarea din pas spre varf, iar la intorcere sa coboram pe la lacuri si revenire in pas. Bineinteles ca traseul nu era definitivat, in functie de numarul si potentialul participantilor urmand a fi adaptat. In linii mari cam asta era planul.
... cei din Parang ...
Foarte bine imi zic uite o ocazie pe care nu trebuie s-o ratez, mai ales ca, cunoscandu-ne bine stiam ca e realizabil acest proiect. Spun asta pentru ca Rares a precizat ca e o tura usoara, nu e chiar asa, adica nu e usoara pentru oricine, iar unii doritori care s-au anuntat au gasit ca e bine sa renunte. Din vorba in vorba se aduna o trupa buna, si ca sa nu merg chiar singur il anunt si pe Adi care accepta.  De la Cluj vin Rares, Alexandra, Lusu, Mihaela, Florin, Adriana, Stefan, Ioana, Marian, Ilinca si inca cineva la care nu-i retin numele, din Bistrita eu cu Adi. Dupa discutii prin telefon stabilim ca noi de la Bistrita plecam vineri dupa-masa si campam o noapte in pas urmand ca cei de la Cluj sa ajunga dimineata. Pe la ora 14 am plecat dar anumite aspecte ne-au cam facut sa zabovim pe drum mai mult decat am crezut. In jurul orei 23 suntem in pasul Urdele si in scurt timp suntem in cort la odihna. 

... dimineata ...
A doua zi de dimineata, pe la ora 8:30 apar si prietenii nostrii si dupa saluturile si strangerile de mana impuse fiecare cu bagajul in spinare ne inscriem in traseu. 
... strangeri de mana ...
  Ce dor mi-a fost sa simt aerul muntelui si potecile sub picioare. Povestile si “ce ai mai facut in ultima vreme ?” nu ne fac sa observam ca am ajuns sub Mohorul. Pana aici am facut pe ghidul ca stiam traseul cu toate ca la experienta montana a companionilor nici ca se punea problema unui cunoscator al locuruilor.  Mergem cu spor si ne bucuram de tot ce ne inconjoara, Parangul fiind “un munte cu ticneala”, greul abia mai tarziu urma sa apara. Ciobani cu oi, magarusi si caini care nici nu se compara cu cei din Muntii Rodnei la capitolul prietenie, raman in urma.

Ora 15 ne gaseste la poalele Parangului Mare in Saua Gruiul, unde facem un popas si se discuta despre ce facem mai departe. O parte propun sa coboram spre lacul Zanoaga Stanei unde Rares a propus sa ne punem corturile. Alta parte printre care si eu vor sa urce pe varf. Estimam ca ar dura cam 40 – 45 minute. Totusi faptul ca apar nori pe cer ii determina pe cei care vor sa coboare sa-si urmareasca planul motivand ca ar fi neplacut sa punem corturile pe ploaie si o ora avans e pretioasa. Noi cei care vrem sa urcam ne sustinem totusi planul nostru si fara bagaje putem chiar mai repede sa ne intoarcem ca cine stie ce va fi maine.
In concluzie cei care urca promit sa nu intarzie mult, iar cei care aleg sa coboare promit sa nu mearga repede ca sa ii ajungem. Asa ca eu, Adi Ilinca si Marian o luam la “fuga” spre varf si dupa 25 de minute suntem sus. Pentru mine, cu toate ca timpul era cam noros, a fost maximum ce puteam astepta de la tura asta. Aveam picioarele pe al zecelea varf de peste 2500 m din tara. 

... al zecelea ...
Eram bucuros ca am ajuns acea clipa si voiam parca sa stapanesc cu privirea tot ce imi oferea Parangul. Ramane astfel un munte de suflet.
Ajung si ceilalti si dupa ce facem cateva fotografii mai pe fuga o luam la vale sa nu-i facem pe cei care au ramas la bagaje sa astepte prea mult. Aici era Lusu si Mihaela si cu totii o luam la vale. Coborarea in caldare e destul de anevoioasa si trebuie sa avem atentie sporita caci grohotisurile sunt alunecoase. Eu cu Lusu si Mihaela luam usor avans si dupa cam o ora de coborare si de cautat cu ochii marcajul care era rar si cam sters, noroc cu momaile si cand ne-am cam plictisit, identificam in sfarsit lacul Zanoaga Stanei la 1909 m fata de cei 2345 din Saua Gruiul. Trecem pe langa Lacul Mandra, Lacul Lung, Lacul Rosiile urmarind marcajul PR.
Odata ajunsi ne apucam de despachetat si dupa vreo jumatate de ora apar si ultimii. Adi bombane, ca am venit cam mult pentru a campa o noapte si ca erau locuri de campat si mai sus. Rares argumenteaza ca aici valea e mai deschisa si soarele rasare mai repede ca sa ne usuce corturile. Una peste alta dupa ce toata lumea a mancat ne adunam la o poveste si nu realizam cand trece timpul si noaptea ne invaluie. Firul discutiilor incarcate de conotatii filozofice, pigmentate cu glume si rasete merge pe tema diferentelor dintre barbati si femei. Aici fiecare dintre cei care convietuiesc cu un/o partener/a impartasesc picanterii din experienta proprie. Suntem atat de patrunsi de “suferintele” relatate de ceilalti ca abia spre miezul noptii, cu pareri de rau ne imprasteiam prin corturi.
...o alta dimineata ...
... mandra ...
Dimineata ora 6:30 vine cu un soare ce straluceste pe varfuri. Micul dejun, cortul adunat si la drum. Pe la 8:10 cativa dintre noi suntem din nou pe Parangul Mare. Eu printre ei, nu ne mai saturam de atata frumusete. La un moment dat, in timp ce ne dadeam cu presupusul asupra a ceea ce vedeam, apar doi drumeti mai in varsta care par din zona si ne ofera detalii precise asupra peisajului. Valea Jiului e mult mai aproape decat am presupus noi. 
Dupa fotografii coboram in saua Gruiului si o luam la drum inapoi. Drumul inapoi il parcurgem cu spor, chiar daca pe cei mai neantrenati incepa sa ii afecteze oboseala. Varful Gruiul (2345 m), Varful Paclisa (2335 m), varful Lesu (2373 m) raman in urma.


In Saua Piatra Taiata grupul nostru sufera iarasi o scindare. De data aceasta motivul e ca aproape tot grupul a decis sa coboare spre lacuri: Lacul Zanoaga Mare, Calcescu, Vidra si ce mai e pe acolo, ca cine vine in Parang si nu trece pe langa un lac macar a venit degeaba. 
Rataciti prin Parang
Eu, Adi si Ilinca alegem sa nu coboram din cauza faptului ca in felul asta mai intarziem cel putin o ora si jumatate si drumul spre casa e lung, asa ca alegem sa mergem direct la masina. Dupa ce ne luam ramas bun ne despartim, il luam si pe Stefan cu noi, ca e oboist. Trecem de varfurile Setea Mica (2278 m), pe sub Setea Mare (2365 m) si Mohorul (2337 m), iar la 15 suntem in masina si pornim spre casa.

Sa aveti ture frumoase.  




miercuri, 26 octombrie 2016

 Ture in Retezat pe traseu clasic

Asa cum spuneam alta data, vara este sezonul drumetiilor. Timpul frumos si dorul de duca mi-au prilejuit in luna iulie o multime de iesiri in natura, astfel ca dupa doua “plimbari” pe Bistriciorul Calimanilor si una pe Pietrosul Rodnei am simtit nevoia de putin divertisment. Acesta nu a intarziat sa apara, asa ca pe la mijlocul lunii vad un mesaj pe grupul de la CAR Cluj din care aflu ca se organizeaza o tura mai “family” in Muntii Retezat. 


 Retezat

 Coltii Pelegii
Eu nu am zis nimic dar Olga vine cu propunerea sa ne alaturam grupului. Intru in grupul de discutii si stabilesc detaliile cu Mircea, cel care organizeaza tura si care se bucura ca mai are si alti adepti. Una peste alta grupul ia proportii caci ni se mai alatura si Doru cu fiul sau Teo (noncar) de la Bistrita, Gabriela din Turda, plus cei din trupa lui Mircea de la Cluj: Florina, Monica, Mara, Mihaela, Doru, Claudia si Robert. Suntem adunati o gramada buna. Stabilim telefonic unde sa ne intalnim si joi 16 iulie 2015 pornim la drum.
Ajungem in orasul Hateg de unde ne continuam drumul spre Sarmisegetusa, dar dupa localitatea Paclisa o cotim stanga spre Ostrov si tot inainte pana la barajul  Gura Apelor. 
Aici o luam din nou la stanga si dupa ce depasim barajul se termina si asfaltul. Intalnim o bariera unde se percepe taxa de acces in rezervatia naturala Muntii Retezat si de unde imi cumpar si o harta a muntilor Retezat la un pret cam mare dar necesara. Drumul nostu continua pe un tronson forestier care este in lucru. 19 km de drum forestier ingust imi cam pun nervii de sofer la incercare mai ales ca suntem avertizati ca drumul este in reparatii si exista posibilitatea sa ne intalnim pe traseu cu camioane care se intorc la vale. Lucru care dealtfel s-a si intamplat de vreo trei ori. Foarte neplacut pe un drum ingust. Dar gata am ajuns in parcarea de langa poiana Pelegii unde de bucurie ca am ajuns cu bine am si baut o bere Bucegi … in Retezat.
Dupa ce las masina la binemeritata odihna, trecem paraul Lapusnicul si cautam din ochi un loc potrivit pentru instalarea corturilor. In timp ca ne invarteam in Poiana Pelegii care mustea de lume, abia mai tarziu am aflat ca erau acolo campate grupuri de studenti de la Facultatea de Geografie si Facultatea de Sport din Timisoara pentru aplicatii practice, iaca in poteca un serpisor care sperie companionii mei. Zic stati linistiti c-o fi un sarpe de casa si hai sa ii fac o fotografie.
Chiar daca designul mi se parea cam ciudat nu m-am impacientat. Banuiam ca e un pui de vipera, dar care a plecat repede in ale lui si banuiala mi-a fost confirmata de salvamontisti din punctul de salvamont, care ziceau ca uneori se pot intalni si vipere dar sa fim atenti, iar cazuri de accidente nu au fost. No fain. Pana ne-am mai invartit noi prin poiana iaca apar si ceilalti si punem tabara pe picioare. Tantarii ne chinuie nevoie mare, dar noi ne vedem de ale noastre, pregatim merindele, rucsacii pentru a doua zi si ne bagam la somn ca maine avem planuri mari.
A doua zi de dimineata dupa cafeluta de rigoare si un mic dejun, facem aprovizionarea cu apa si ne inscriem in traseu cu intentia de a urca la Lacul Bucura pe Banda Albastra, Varful Peleaga (2509 m), pe Cruce Galbena, coborare in Saua Pelegii si de acolo pe Varful Papusa(2508 m) CG. Trecem pe langa punctul Salvamont si asa cum ne-am inteles cu o seara inainte, luam de la cei din cabana niste provizii pentru colegii lor de la Bucura. Dupa doua ore de urcus fara sa ne grabim, printr-un peisaj magnific ajungem la Bucura. 
La o cana cu ceai

Drept multumire din partea salvamontistilor ca le-am adus provizii suntem rasplatiti cu cate o cana de ceai de cimbrisor amestecat cu alte plante care a fost demential de bun. Dupa ce identificam trseul pe care vom continua marcat cu CG, ne luam apa si continuam urcusul. 




Grupurile de studenti plecate inaintea noastra le lasam usor in urma. Retezatul, despre care am citit atatea, ne incanta ochii fara sa-si dezminta renumele.


... noi astia ... 
 La ora 13 suntem pe Peleaga de unde savuram peisajul printre marea de oameni care erau sus. Lacuri, varfuri, culmi, panorama extraordinara, in zi de iulie se lasa mangaiata de privirile noastre. 
Dupa ce facem un popas, fotografii si taclale ne indreptam pasii spre celalalt varf, Papusa care ne asteapta cuminte sa il urcam. In saua Pelegii o parte din grup prefera sa se desparta si sa coboare spre Lacul Taul Peleaga ca sa ne astepta acolo. Noi ceilalti alegem ascensiunea pe Papusa, varf pe care il atingem in jurul orei 15.
Doua Papusi

 Ne angajam in coborare si ne regrupam la Taul Pelegii unde face o binemeritata baie la picioare. Dealtfel Mircea si-a propus “sa-si bage picioarele” in cat mai multe lacuri din Retezat. 


Coboram spre Poiana Pelegii pe firul superior al paraului Lapusnicul pe PA insotiti de strigatele marmotelor. 
Ajunsi in locul La Cotroana o marmota ne face hatarul de a ne lasa sa ne apropiem cat mai mult sa o fotografiem si dupa o indelungata sedinta foto pleca printre pietre. Seara trece repede fiind ocupati cu treburi gospodaresti si repede trecem la somn ca suntem truditi de atata drum. Am mers 12,22 km in 10.30 orehttp://www.mapmyhike.com/workout/1082910633
Dimineata cu forte refacute o luam la drum din nou dar de data aceasta trupa e injumatatita. Cei mai neantrenati prefera o zi de repaus si odihna la cort. Ajunsi la Bucura alegen un alt traseu prin stanga lacului spre Curmatura Bucurii pe BA. Sub curmatura gasim un petec mare de zapada si ne apucam de bulgareala de parca am fi in toiul iernii. 

Ajuns in curmatura o cotim la stanga pe BR spre varful Bucura 2 (2433 m) lasand Bucura 1 in pace. Varful Bucura il atingem in jurul orei 12. 30, dar azi timpul nu e de partea noastra fiind cam innorat. 
Pe varf stam la o poveste si reface planurile pentru ca Doru si Teo aleg sa se intoarca. Noi ceilalti ne indreptam spre Varful Retezatul Mare (2482 m). Eu cu Dragos suntem in forma buna si usor luam avans. Din cauza asta Mircea imi propune sa continuam in ritmul nostru si sa urcam varful, iar ei venind mai incet sa ne astepte in Saua Retezat. Prefera sa nu il forteze pe Robert, ca acestra sa ramana cu amintiri placute despre mersul pe munte. Sunt de acord mai ales ca-mi doream sa urc si timpul ne permitea. Ne luam picioarele la spinare si o ora mai tarziu suntem din nou in Saua Retezat, dupa ce sus am zabovit putin pentru un sanwich, dar colegii nostri plecasera. 
Nu-i bai ca ii ajungem din urma lucru care se intampla aproape de Taul Portii.  Aici admiram o vreme salba de lacuri ce le putem vedea. Care mai de care mai agatate printre stancarii intregesc si definesc renumele muntilor Retezat in bogatia de lacuri de care acestia se bucura.
Lacuri

... si rhododendron.
 Ne dam drumul la vale intalnindu-ne cu Viorica si Florica, iar Anei nu-i tulburam linistea ci ne indreptam spre Bucura caci vremea pare ca se strica si norii ne ameninta cu picaturi grele de apa. Traseul marcat cu CG ne aduce in siguranta la Bucura dar mai repede putin decat ne-am propus. Ajunsi la corturi acelasi program de seara, pigmentat cu povesti depre frumusetile oferite de Retezat si admirate de noi, dar sunt convins ca nu am vazut decat o mica parte din ceea ce are Retezatul de oferit. Am mers 16 km in 12 ore http://www.mapmyhike.com/workout/1082910725 
Duminica dupa ce ne adunam tabara ne-am luat talpasita catre casele noastre fiecare promitand sa revenim cat mai curand posibil in Retezat. 



Sa aveti ture faine.

marți, 1 martie 2016

Tabara de schi de tura in Pasul Rotunda
27 – 28 feb. 2016


“Tabara de schi de tura din Pasul Rotunda”, sincer sa fiu vedeam acest eveniment al CAR – ului ca pe o chestiune la care participantii trebuie sa aiba un anumit nivel minimal de cunostinte intr-ale schiatului, cunostinte sau abilitati mai exact, pe care eu nu cred ca le am. Bine eu schiez pe partie, binisor as zice, ori schiul de tura presupune sa ai viteza de reactie, prezenta de spirit, abilitate de schiitor si nu in ultimul rand echipamentul adecvat. Anul trecut “m-am ascuns” in spatele scuzei ca nu am piei de foca, iar Adi mi-a spus ca puteam cere ca sa folosesc din echipamentul colectiv al CAR –ului, la sugestia domnului Dinu. In realitate cred imi era teama. Anul acesta la propunerea lui Adi am zis fie ce o fi, ca doar nu e obligatoriu sa fac performanta si bine am facut, nu imi pare rau, dimpotriva a fost un sfarsit de saptamana minunat, asa cum de obicei le iese celor din CAR.


Iarna in Suhard

Cam lunga aceasta introducere, dar am intentionat sa sparg acel mit care exista printre schiorii de partie, ca schiul de tura e “imposibil”, nu e asa. Cine schieaza doar pe partie si nu incearca schiul de tura cred ca e doar un individ comod caruia ii e “lene” sa urce pe foci si prefera teleschiul. Asta e.
 Dar hai sa vedem cum au decurs lucrurile in 26, 27, 28, februarie. Ne-am inscris la tabara ca sa putem fi siguri ca avem loc de cazare in cabana si am precizat ca transportul il asiguram pe cont propriu. Vineri la ora 3 dupa masa am plecat de acasa, i-am recuperat pe Adi si Ilinca si mai apoi pe Calin Gabor si Alina care si-au exprimat dorinta de a ne insoti, daca e posibil si a fost.
Ca sa ajungem in pasul Rotunda am ales sa mergem pe la Vatra Dornei pentru ca distanta era aceeasi, dar aveam doar 4,5 km de drum forestier in comparatie cu cei 12 pe la Valea Mare. Bineinteles ca odata intrati pe forestier zapada mi-a cerut sa-i demonstrez ca am condus iarna. M-am conformat si atentia imi era setata la nivel maxim, dar n-a fost suficient am fost nevoit sa-mi montez si lanturi pe roti. Pe urcare ne mai ajunge o masina care la un moment dat nu reuseste sa mai inainteze prin zapada care era destul de afanata si cand ma apropii sa vedem daca putem ajuta, ma recunoaste Adi Morosanu. Ne salutam si-mi zice ca pot sa trec pe langa el daca ma grabesc asigurandu-ma ca se descurca.  Asa e doar ca, in ultimi metri se impune montarea lanturile si la masina lui Adi.


Casa noastra 

In final suntem sus in pas si ce mai conteaza, ninge ca in poveste si cabana ne asteapta. Desi e insearat suntem printre primi veniti, in cabana il gasim pe Dan si Eugen, dar pana ne lasam bagajul jos din spate, pana vedem unde vom dormi, in cabana lucrurile se precipita, lumea devenid tot mai numeroasa. Suntem toti, mancam, povestim de una de alta si ne culcam cu gandul la ziua de maine.
Ora 8 ne gaseste echipati si gata de drum. Dupa o scurta sedinta ne impartim pe grupe, o parte mergand mai repede, in fata, al doilea grup mai numeros, condus de Marlene a pornit, dar intr-un ritm mai lejer, aici m-am bagat si eu. Cel de-al treilea grup ramane impreuna cu domnul Dinu pentru a exersa tehnici de mers pe schiul de tura (de parca eu stiam ceva, am mai mers dar nu stiam ce ma asteapta).


No, hai la drum ...

 La drum, … nu intru in detalii, … ceata, … ca sa nu te plictisesti te uiti la schiurile celui din fata si incerci sa citesti modelul sau date tehnice ce se gasesc pe schiu. Marlene ne cere sa ramanem grup cat mai compact altfel exista riscul de a te rataci si-l urmam pe cel din frunte care ne conduce ajutat de GPS. Pentru divertisment, la propunerea Marlenei, cel de la conducerea coloanei este schimbat ca sa poata toata lumea experimenta mersul cu ajutorul GPS-ului. Ajung si eu de cateva ori in frunte si e ok inaintam cu spor. Singurul neajuns este ceata care nu iti permite sa vezi mai mult de 10 m de jur imprejur. Ne-am sincronizat excelent si dupa cateva ore de mers cu urcusuri si coborari, mai cu pauze scurte ne apropiem de tinta noastra.


... acolo tre s'ajungem ...


... whiteout ...

 Ora 12: 55 ne gaseste pe cel mai inalt punct din Suhard, Varful Omului 1932 m, dupa un urcus care mie mi s-a parut interminabil. O scurta pauza de tras sufletul, fotografie de grup si la vale ca sulfa un vant de iti ingheta totul inclusiv ceaiul in termos.


Prin ceata ... Omului ...

Coborarea e de vis nu se poate descrie, repet ceata ne deranjeaza, in rest fiecare dupa putere. Important e ca ne dam drumul la vale. Daca la urcare timpul era dusmanul nostru, la coborare ne bucuram din plin de peisaj si zapada. Ca o rasplata si ceata se mai rareste oferindu-ne ferestre in care putem vedea ici colo spinarile muntilor din vecinatate. La intoarcere urcusurile s-au rarit dar tot mai avem pe ici pe colo de pus focile pe schiuri sau de le dat jos.


... pe drumul de intors ...

Timpul e frumos, zapada e bunicica si chiar daca oboseala incepe sa-si spuna cuvantul, entuziasmul nostru e bun. Ajungem si la ultima coborare, unde din ceata apare domnul Dinu si mai la vale se zareste si Dana. Chiar daca sunte aproape de cabana tot exista riscul unei rataciri, mai ales pentru cei care nu cunosc zona. Ne lasam la vale, mai spre liziera padurii unde zapada e mai consistent. Liziera ne conduce intr-o vale si suntem nevoiti sa urcam o inseuare pentru a intra in traseul nostru. Ceata ne joaca feste din nou, dar reusim sa ne adunam si ora 5:40 ne gaseste in fata cabanei dupa un traseu de 19,5 km si aproape 10 ore de mers.
S-a mers binisor si toata lumea e bucuroasa ca a fost o zi activa. Ne retragem inauntru si incepem sa cautam de-ale gurii. Fiecare isi gateste sau bea un ceai. Odata rezolvata si aceasta problema, cu o cana de ceai in fata stam la masa la discutii. La un moment dat apare o chitara si minunata voce a Adrianei intrerupe sirul conversatiilor. “Atmosfera de cabana” e intregita. 


... atmosfera de cabana ...

Nu realizam cand ceasul de deasupra Adrianei arata ore tarzii din noapte. Rand pe rand ne refugiem in camere ca vorba aia si maine mai e o zi pentru schiat.
Duminica s-a hotarat ca fiecare poate sa-si aleaga ce vrea sa faca. O parte, insotiti de domnu Dinu si Marlene, aleg sa mearga pa culmea Gaja, unde conditiile pentru schiat sunt ideale. Altii aleg sa ramana in cabana. Eu, dupa ce imi bandajez o basica pe care am primit-o de la un clapar, aleg sa urc pe urmele de ieri impreuna cu Adi Morosanu si Carla. Aici soarele straluceste si pot surprinde cateve imagini ale Muntilor Rodnei inzapeziti.


Rodnei ... si io ... 

Cobor si pana sa se adune toata lumea mai stam la o poveste cu proprietarul cabanei. La propunerea acestuia, impreuna cu Anca, facem o iesire cu sania trasa de cal, prin imprejurimi. Duminica trece linistita si orele dupa-amiezii obliga lumea la intoarcere. Zapada s-a inmuiat si trebuie sa ne retragem spre case. Rand pe rand, dupa strangeri de mana si urari de drum bun, grupuri, grupuri pleaca care incotro. Ne imbarcam in masina si cu pareri de rau ca totul s-a terminat prea repede ne inscriem in traseul de intoarcere.
Ora 18: 30 ma gasaste acasa bucuros ca am acumulat o noua experienta, am cunoscut alti oameni, am reintalnit vechi cunostinte. 



Sa aveti ture faine in continuare.  










vineri, 29 ianuarie 2016

Bistriciorul iarna

Daca duminica trecuta, 17 ianuarie, am urcat pe Heniu in Muntii Bargaului si pentru uni a fost o experienta neplacuta, poate, cand din cauza conditiilor meteo nefavorabile, tura noastra s-a dovedit a fi tare dificila, dar care s-a incheiat, slava Domnului, cu bine, gandul nostru s-a indreptat rapid spre Muntii Calimani. Asta, bineinteles, dupa ce Lucian i-a scris lui Adi un mesaj cu intrebarea: "-Ce zici de un Bistricior?"
Varianta de urcare pe traseul clasic a fost scosa rapid din calcul, din mai multe motive, asa ca Adi a venit cu propunerea  de a aborda traseul in sens invers adica: D.F Colbu-Poiana Prislop- Poiana Dalbidan-Vf. Strunior-Vf. Bistricioru-Poiana Fetii sau Gura Plaiului (cum apare pe harta celor de la Salvamont)-D.F Colbu, adica asa cum am spus varianta in sens invers celei pe care am facut-o de atatea ori.
Pentru Adi era o chestie de orgoliu, mai ales ca in 2012 a incercat impreuna cu Marcel Balan acest traseu si nu au reusit s ail duca la bun sfarsit. Despre acea tura puteti citi la http://raportdetura1.blogspot.ro/2012/12/tura-de-sfarsit-de-30-decembrie2012.htm
Stiam si faptul ca pe bocanci ne va fi imposibila deplasarea si indeplinirea "obiectivului" asa ca am apelat, Adi la schiurile de tura, Lucian si cu mine la rachete de zapada, Lucian le avea ale lui cat despre mine a fost o intreaga “epopee” ca sa imi gasesc rachete (multumesc Doru Munteanu) si la drum. De ce spun epopee, pentru ca a imprumuta de la cei cu care am mai iesit in ture, ma refer la colegi de prin Bistrita, nu multi au acest echipament si cei care aveau erau in tura in ziua respectiva. Am rezolvat totusi, dar mi-am propus sa-mi achizitionez echipament propriu in viitor cu toate ca investitia nu este intru totul justificata, eu nefiind un montagniard preponderant axat pe ture de iarna. Poate va fi Dragos … cine stie.
Mai urma doar sa asteptam vremea buna de duminica ... si a venit si Duminica mult asteptata, cand la 6:45 pe un ger cu temperatura de minus 18 grade afara, din Prundu Bargaului ne indreptam cu masina spre satul Mita, de aici inca 5 km pe drumul forestier Colbu care a recent refecut si este accesibil cu orice tip de masina si parcam masina la fostele cabane miniere.
Atentie: tineti cursul vai Bistritei Ardelene ce seamana cu un parau, pe tot parcursul celor 5 km, dupa ce treceti de cabana din Panu si de intersectia cu Panuletu care ramane in dreapta. Se remarca faptul ca zona este tot mai puternic antropizata, cladiri noi si impunatoare apar unele dupa altele.
In 5-10 minute de la sosire in punctual unde lasam masina, suntem gata de plecare. Traseul se continua pe valea Colbu inca aproximatic 2 km insotit de triunghi rosu. Se poate urma si acest traseu care va scoate tot in Poiana Dalbidan si mai departe pana pe Muntele Viisorul unde se si opreste, insa urca mult mai sustinut si are o portiune cu stanci care iarna pot fi acoperite cu gheata transformand traversarea zonei in una periculoasa.
Asadar de unde traseul marcat cu triunghi rosu paraseste drumul forestier si urca abrupt noi am cotit la stanga si am urmat un alt drum forestier in serpentine pana in Poiana Prislop. Odata iesiti din padure ne echipam cu rachete desi trebuia sa facem asta inca de la masina pentru ca zapada de pe drum ne-a cam dat de furca si tinem drumul forestier care traverseaza un paraias si urca in dreapta ca mai apoi sa faca stanga traverseaza pe lungime poiana Prislop si sa intre din nou in padure.
Urcarea pentru inceput este destul de grea si doar inainte de a ajunge in Poiana Dalbidan panta devine ceva mai domoala, rachetele isi fac datoria si inaintam cu spor, doar Adi are putin de furca la urcare prin padure dar se descurca si iar e in fata, normal e mai tanar decat noi. Ajunsi in Poiana Dalbidan luam o pauza binemeritata, mancam ceva si ne bucuram de razele soarelui. De aici si pana pe intinsul platou al Muntelui Viisorul urmarim o bucata de drum din Via Maria Terezia si apoi marcajul triunghi rosu. Pe masura ce inaintam brazi erau din ce in ce mai incarcati cu zapada si inghetati, zapada veche era acum acoperita de un strat nu foarte gros de zapada proaspat ninsa. 




De indata ce ajungem pe platou privirea ni se indreapta spre Muntii Rondei, Suhard care pe o asa vreme se vad foarte clar. 




Viscolul si a facut si aici de cap in sensul bun al cuvantului, parca eram pe planseta unui pictor. Creasta cu cele doua varfuri deja pictate, ne astepta cu bratele deschise. 

O lalaim o vreme pentru a contempla maretia naturii, vorba aia vreme avem, ce vedea avem si bucura-te ochiule.
Urcarea pe Strunior necesita atentie mai ales ca inainte de varf multe portiuni sunt inghetate. Ne descurcam si fara coltari cu toate ca ii aveam in rucsaci. 




Coltii de la rachete si canturile schiurilor ajung, asa ca inainte de ora 12 ajungem pe varf. Tot ce vedem ne bucura, totul este frumos in jur.


Traseeul continua pe creasta larga care nu ne pune mari probleme. Cautam frumusetea corniselor insa ramanem doar cu cautatul, gasim in schimb multa liniste pe varful Bistricior, pe care il atingem la ora 13:00. Se pare ca suntem primii si speram singurii care sa atinga varful in aceasta zi. 

Soarele ne rasfata, vantul nu sulfa deloc, vremea e superba, parca iti vine sa faci plaja asa e de frumos. 

Zapada domina intreg peisajul, jnepenii au disparut, isi dorm somnul sub plapuma de omat.  Cautam cu privirea Meridionalii dar nu reusim sa ii vedem. Dupa o “sedinta” foto ne gandim sa coboram.


Pe coborare insa alti trei montaniarzi se chinuiau sa ajunga pe traseul clasic in varf. Le-am urat bafta si ne-am vazut de drum.  Coboram la refugiu unde facem o scurta pauza apoi o luam la vale pe urmele celor care au urcat. Ne mai oprim doar pentru cateva poze si uite asa la ora 3 fix suntem la masina, neasteptat de repede.
Ne luam la revedere de la Calimani si promitem sa revenim an de an pentru un traseu de iarna. Ture faine sa aveti in continuare.