Oușorul la ceas de iarnă

 

La tura anunțată de Radu în calendarul clubului din munții Suhard, pe vârful Oușorul, nu puteam să nu spun ”prezent”. Acuma, Radu, în descriere, preciza că urcarea se va face pe versantul estic al Oușorului unde cică ar fi o poteca marcată. 

Am urcat acest munte de nenumărate ori, ce-i drept dinspre vest, din dealul Floreni, pe unde am și coborât, sau pe Piciorul Mare, trasee care nu sunt marcate și sincer să fiu nici nu știam că este vreun marcaj de traseu turistic în Suhard, înafara de BA care pleacă din Vatra Dornei, parcurge creasta Suhardului și ajunge în pasul Rotunda și traseul care urcă din Ciocănești la schitul Suhard marcat cu PR. 

Dar nici nu am pretenția ca aș cunoaște toate detaliile despre vreun munte, chiar și din apropiere, așa că, da, mi-am anunțat participarea la tură. Vremea se anunța numai bună de drumețit.

... drum bun ...

După ce am stabilit unde ne putem întâlni, urma sa vină dimineața de duminică pentru a ne atinge obiectivul propus. Ne-am întâlnit în centrul comunei Prundu Bârgăului, unde la propunerea lui Marian, am urcat în mașina lui pentru că avea încă un loc liber.

CA

Iaca, în total patru drumeți. Pornim, vreme senină și nu foarte rece. Ajungem în Dorna Candreni unde căutăm biserica. Din preajma acesteia începe marcajul CA pe care o să îl urmăm o vreme, ca apoi să întâlnim alt marcaj TA, care ne va duce în cel mai înalt punct al drumeției noastre. În jurul orei 9 și 30 de minute lăsăm mașina într-o parcare și ne așternem la drum. Un drumeag destul de vizibil ne conduce tot mai sus spre o stână. După vreo oră și jumătate abandonăm drumul și începem un urcuș care ne cere să reducem viteza. Stâlpii marcajului de iarnă ne ghidează spre marginea pădurii, unde zărim TA care ne va conduce către vârf. Aici facem un mic popas adăpostiți de copaci și luăm câte o gustare cu un ceai. Ne adăpostim în marginea pădurii deoarece vremea se schimbă, vântul se intensifică, iar stratul de zăpadă începe să crească pe măsură ce urcăm.

... în urcare ... 

După aproximativ o oră de urcat atingem vârful Oușorului, unde, în cea mai mare viteză luăm câteva cadre și căutăm din priviri direcția spre Piciorul Mare pe unde intenționăm să coborâm. 

Piciorul Mare

Intuiesc direcția deoarece am coborât și altă dată pe acolo, dar acum e o ceață să o tai cu cuțitul. Găsim calea și ne dăm drumul la vale. Vântul și ceața de pe vârf nu ne permit să zăbovim prea mult aici.

 ... noi ...

Oușorul 1639 m 

Coborârea nu ne ridică nicio problemă și în scurt timp ajungem în apropierea căii ferate. De sus încercăm să identificăm drumuri pastorale paralele cu calea ferată, care să ne ducă în apropierea bisericii unde am lăsat mașina, dar căutările noastre nu dau roade așa că alegem, în final, să urmăm traseul căii ferate. 

Pe cale ferată

Ajungem la mașină, încărcați de bucuria unei noi ture de drumeție reușită. Pe scurt: am fost patru drumeți; Ștefania, Radu, Marian și Călin, care au parcurs 10, 27 km, în 4, 43 h cu o ascensiune totală de 991m la o elevație maximă de 1639 m.

Tinovul Mare

Ne îndreptăm spre pasul Tihuța și sporovăim de una de alta. Pentru că încă e destul de devreme, Radu propune să ne oprim pe traseu în Poiana Ștampei ca să vedem și Tinovul Mare, care e în drum. 

Alee

Panouri noi

Nu am nimic împotrivă chiar dacă am vizitat acest loc de nenumărate ori. Companionii mei sunt foarte încântați de idee, odată ajunși în zonă, mai ales Radu, care pare a fi un pasionat și are ocazia să își sporească volumul de cunoștințe despre astfel de areale. Tinovul arată extraordinar și iarna. 

Elefantul

Întâlnesc cunoștințe, pasionați de drumeție care, la fel ca noi, în drumul spre casă s-au oprit să mai admire încă puțin natura. Străbatem aleea amenajată și observ cu satisfacție, că panourile cu informații sunt completate de unele noi. Diversitatea lor și modul în care sunt concepute fac din acest loc unul interesant, pe lângă contribuția naturii.

Acum, într-adevăr ziua este completă. 

Ture frumoase oriunde ați merge. 

 

 

Piatra Craiului în ... trei episoade

text și fotografii
Călin Musteață 

Orice drumeț, căruia îi place să meargă pe munte, ar trebui să ajungă, măcar o dată în Piatra Craiului. Atât de frumoși sunt acești munți încât, dacă ajungi aici te îndrăgostești inevitabil de aceste locuri. Cineva asemăna Piatra Craiului, cu un dinozaur ascuns în pământ a cărui spinare a ieșit la suprafață. 

Dealtfel creasta Pietrii Craiului e destul de îngustă și anevoioasă, iar parcurgerea ei necesită multă atenție. Pământul negru asociat cu albul pietrei oferă o imagine fantastică, dar pe vreme ploioasă devine alunecos și mult mai dificil de parcurs. Pe scurt, Piatra Craiului este de departe cel mai frumos masiv de la noi din țară, dar și unul dintre cele mai solicitante. Zicea unul dintre drumeții pe care i-am întâlnit prin Piatra Craiului că nu oricine poate să urce în Crai, dar atunci când reușește să ajungă acolo, cu atât mai mult frumusețea acestuia este de apreciat.

Creasta Pietrii Craiului

Întreaga creastă este destul de greu de parcurs de la șaua Crăpăturii până în șaua Funduri, având 9 km de la vf. Turnu până la Funduri ( wikipedia). Există, totuși, acei care reușesc să parcurgă acest traseu într-o singură zi cu plecare din apropierea crestei. Cabana Curmătura, care este cea mai apropiată cabană sau refugiile, oferă posibilitatea de a fi dis – de – dimineață sus pentru a parcurge tot traseul de creastă într-o singură zi.

Valea Crăpăturii

Mult mi-am dorit să ajung în Crai, iar poveștile camarazilor de drumeție care au fost pe acolo, erau ca niște paie aruncate peste foc. Tot mai tare se aprindea acea dorință, dar momentul potrivit mă tot ocolea. Multe erau poveștile legate de Piatra Craiului inclusiv povestea Maratonului Pietrii Craiului, una dintre competițiile de alergare montană cu cea mai lungă tradiție de la noi din țară. Nu am nimic cu aceste maratoane montane, dar ediția din anul 2016 a fost momentul care mi-a oferit prilejul să ajung acolo. Unul dintre prietenii mei s-a înscris la MPC și m-a rugat să îl însoțesc până în zonă, astfel aveam la dispoziție o zi întreagă pentru drumeție prin Crai.

Episodul I. 1 Octombrie 2016. 

Am spus ” Piatra Craiului în ... trei episoade”, pentru că nici prin gând nu îmi trecea, atunci, că voi reuși să parcurg toată creasta, cel puțin nu atunci. La acel moment voiam doar să fac o drumeție prin Munții Piatra Craiului. Ș-apoi ... voi mai vedea dacă o să mai ajung pe acolo.

Tabăra

Zărnești, Cabana Gura Râului, este locul unde am pus cortul pentru prima noapte. În orășelul de la poalele Craiului era fierbere, a doua zi urma să aibă loc competiția de alergare montană. Noi nu aveam treabă cu asta. Spun noi pentru că nu eram singur. Adi și Ilinca erau părtași la drumeție. Am ales să parcurgem o porțiune din partea nordică a crestei, mai exact de la șaua Crăpăturii până la Vf. Ascuțit. În jurul orei 7: 00 am plecat de la cort. 

Fântâna lui Botorog

Ajungem la Fântâna lui Botorog, de unde am început urcarea pe traseul marcat BG spre Cabana Curmătura. De aici ne-am îndreptat pașii spre șaua Crăpăturii. Facem un scurt popas pentru o gustare, câteva fotografii și admirăm în voie peisajul. Ziua este frumoasă, senină. Este 1 octombrie și vremea este numai potrivită pentru drumeție pe munte. 

Spre vârful Turnu

Urmăm traseul marcat PR, traseu care ne urcă spre vf. Turnu 1911 m. Traseul este destul de solicitant, din loc în loc prevăzut cu cabluri sau lanțuri. Fiind, pentru mine, primul contact cu astfel de trasee, totul era ... uau ... 

Vârful Turnu îl atingem în jurul orei 12. Suntem sus, pot spune. De aici traseul nostru urmează matematic creasta. Până la vârful Ascuțit mai avem de ”pășit”. Rând pe rând lăsăm în urmă Șaua Padinei Închise și Vârful Padina Popii 2018 m. 

Vârful Ascuțit

Vârful Ascuțit îl atingem undeva în jurul orei 14. Aici ne tragem sufletul și mâncăm. Nu suntem singuri. Facem schimb de opinii cu ceilalți drumeți. Toată lumea e de acord că Piatra Craiului merită tot efortul pentru a ajunge pe crestele ei. Analizăm momentul și cădem de acord că pentru a parcurge traseul până la cel mai înalt punct al crestei am avea nevoie de mult timp. 

Vârful La Om se află la o distanță de 4 ore, conform indicatorului de pe vf. Ascuțit. De acolo pentru a ajunge la corturi am avea nevoie de mult mai mult timp decât ne oferă ziua. Ne mulțumim cu ceea ce am realizat și începem să coborâm pe traseul TA care ne conduce spre Curmătura. Ajunși la cabană zăbovim puțin ca să ne odihnim și ne continuăm coborârea spre Prăpăstiile Zărneștilor. 

Prăpăstiile Zărneștilor

Încet se lasă seara, dar lumina este încă suficientă ca să putem admira frumusețea pereților care mărginesc frumosul ”canion”. La ieșire din traseu se înserează tot mai bine, dar totuși reușim să ajungem la corturi ajutați de ultimele licăriri ale zilei. Minunată zi de toamnă la primul contact cu Piatra Craiului.

Episodul II. 25 septembrie 2021. 

Sunt cam cinci ani de când am fost prima dată în Piatra Craiului. De atunci am umblat prin multe locuri, dar în Crai nu s-a nimerit să ajung iar. 

Un prieten zicea că ... ”nu-i bai dacă nu poți să ajungi pe un munte din cauza vremii nepotrivite, muntele nu se mută, tot acolo e și o să ai ocazia altă dată”, ... nu s-a potrivit. Ei, acuma a venit momentul unei noi întâlniri. 

De data aceasta am hotărât, adică s-a hotărât o altă abordare a Pietrii Craiului. Ne-am propus să parcurgem porțiunea de creastă numită Creasta Sudică, adică zona cuprinsă între vârful La Om și Funduri. 

Am plecat dimineața devreme spre Plaiul Foii. Cu o seară înainte s-au purtat discuții ... și discuții asupra traseului și în final s-a convenit să parcurgem tot traseul, care necesita vreo 15 ore de mers cam în continuu. 

Discuții ... discuții 

Așa cum spuneam, am lăsat mașinile în parcare în Plaiul Foii și urmând traseu BR am pornit spre creastă trecând pe lângă refugiul Șpirlea. Am ales să urcăm în creastă prin zona numită La Lanțuri. Vremea este frumoasă, senină. Urcăm cu spor, dar dificultatea traseului își spune cuvântul și suntem nevoiți să facem pauze mai dese decât de obicei. La Lanțuri ..., pentru că sunt multe porțiuni care sunt amenajate cu cabluri sau lanțuri. 

La odihnă 

La 12: 30 suntem la refugiul Grind II. Aici facem regrupare, o scurtă pauză și ne îndreptăm spre vârful La Om sau Piscul Baciului 2238 m. Ca să descriu trăirile din acel loc nu găsesc cuvintele potrivite. Trebuie să fii acolo ca să poți să înțelegi. Rotocoale de nori urcau din vale, dinspre Peștera, spre noi. 

Totul era la superlativ și nu am mai fi plecat, dar până jos este cale lungă. În jurul orei 13: 30 ne punem, totuși, în mișcare spre șaua Funduri, după ce am făcut mulțime de fotografii. Creasta se înșiră în fața noastră luuungă și crenelată. Ne trebuie mai mult de trei ore ca să parcurgem multitudinea de vârfuri și șei. 

La 16: 45 ne odihnim în apropierea refugiului Funduri. De aici după o coborâre cam anevoioasă urmând traseul TA revenind pe sub perete. 

Cerdacul Stanciului

Capre negre pe Marele Grohotiș

Cerdacul Stanciului, Marele Grohotiș, turme de capre negre, Garofița Pietrii Craiului, toate rămân în urmă, luând cu noi doar fotografiile acestor minunății ale naturii. 

Soarele se pierde la orizont. Noaptea își face prezența și ne obligă să folosim lanternele. 

Licurici

Traseul, foarte bine marcat se zărește în lumina frontalelor. Observ că marcajele traseului sunt foarte vizibile și reîmprospătate de curând, felicitări celor care au trudit la treaba asta. Depășim refugiul Șpirlea. De aici suntem ca acasă, dar mai avem încă mult de mers. Undeva trecut de ora 23 reușim să ajungem și la mașini. Ajunși la pensiunea unde ne-am cazat printre o bere și o poveste rând pe rând trecem la somn. Suntem obosiți dar bucuroși de reușita noastră. Chiar e o reușită. Am fost Andreea, Cosmin, Sandu, Ioana, Alin, Horea, Angela, Anamaria, Dani, Feri, Elena, Claudia, Bogdana, Radu, George, Robert, Dacia, Călin.

... vremea ... 

Episodul III. 17 septembrie 2022. Iar în Piatra Craiului. După aproape un an, am revenit în zona Piatra Craiului. De ce? A rămas, pentru mine, o bucată neparcursă. Aveam temele făcute. Același traseu ca anul trecut, doar că de data aceasta urma să ne îndreptăm pașii nu spre sud ci spre nord, adică Creasta Nordică. Porțiune mai scurtă, dar la fel de tehnică. 

Urcare pe La Lanțuri și coborâre pe la Refugiul Speranțelor, Padina lui Călineț. De data aceasta timpul nu a vrut să fie de partea noastră. Mă rog, era mijlocul lunii septembrie, capricioasă lună. Am sperat să avem timp frumos. Dimineața, nu era deloc promițătoare, totuși am pornit. Nu ploua, dar vremea era mohorâtă. După ce am depășit refugiul Șpirlea, norii au început să se adune deasupra crestei. Am continuat să urcăm. 

    Speranțele noastre sunt spulberate după ce ajungem La Zăplaz. Aici ploaia se intensifică. Până acum era, așa, un fel de burniță mai bogată. Ne adunăm sub un molid și analizăm situația. Deloc plăcută. După câteva ochiade aruncate spre creastă hotărâm să mai urcăm o jumătate de oră. Dacă ploaia se intensifică și sus se aud tunete, ne întoarcem. Dacă nu, atunci continuăm urcarea. Spre norocul nostru vântul mai împrăștie norii. Sus e liniște. Norii se îngrămădesc jos, sub noi. Nu sunt mulți. Urcăm. La 12: 20 suntem în șaua Grindului. Sus vântul suflă, plafonul de nori nu e amenințător. Se pare că avem noroc. În refugiu ne regrupăm. Ne schimbăm hainele transpirate și renunțăm la cele de ploaie. Luăm o gustare și ne îndreptăm spre nord. 

După 30 de minute suntem La Om. Fotografii și povești. Mai sunt și alți drumeți care au urcat din diferite direcții. Toți suntem optimiști din perspectiva vremii. Dealtfel toată ziua a fost în regulă, nu am mai avut probleme cu ploaia. 

La om

Ne îndreptam spre vârful Ascuțit, care e departe, nici nu se zărește. Trecem de Vârfurile Zbirii 2220 m, Țimbalul Mic 2193 m, Țimbalul Mare 2177m. 

Vârful Ascuțit  ... în 2016 ... 

După trei ore suntem pe vârful Ascuțit 2133 m. Ne adunăm, facem fotografii și ne odihnim. Emoția revederii locului după șase ani mă încearcă, dar și o emoție a unei împliniri: toată creasta Piatra Craiului. Mă simt ca acasă. Oricum Piatra Craiului mai are încă multe locuri frumoase care trebuie vizitate. 

... pe traseu ...

Nu zăbovim foarte mult. Până la mașini mai avem de coborât mult. Pe traseul TR care ne duce spre refugiul Speranțelor și de acolo mai departe mai e cale lungă. Coborârea pare că nu se mai termină. Totuși avem bucuria să întâlnim flori de colț. Le credeam trecute. Noaptea ne cuprinde încetul cu încetul nu înainte de a putea vizualiza de sus, traseul pe care urma să îl parcurgem. La șosea ajungem când întunericul e de nepătruns. Pfai ... și mai e ajutat și de o nenorocită de ceață. Ajunși la drum nu e gata. Eu cu Radu trebuie să mergem vreo 2 – 3 km mai sus după mașini. Până se adună colegii noștri și își dezmorțesc picioarele ne-am întors. Am mers în total puțin peste 14 ore cu tot cu pauze, aproximativ 17, 5 km. O oră mai târziu punem de o petrecere la pensiune ca să sărbătorim așa cum se cuvine pe onorat Piatra Craiului. 

Am fost Elena, Elena, Dani, Andreea, Radu, Feri, Bogdana, Cosmin, Claudia, Andreea și Călin din Echipa de Munte. 

  Ture plăcute oriunde veți merge!  

 

 

Iarna in Calimani

 

text: Calin Musteata

fotografii: Calin Musteata

                  Calin Moldovan

Calimanii

 

Nu stiu daca iarna este cel mai frumos anotimp, dar categoric, iarna poate sa ne ofere peisaje care ne taie respiratia. Atat la figurat, cat si la propriu. Frumusetea vegetatiei imbracate in zapada sculpata de vant cat si claritatea culorilor, imensitatea oferita de covorul alb, sunt o combinatie care nu poate fi descrisa in cuvinte. Suieratul vantului care matura copacii intepeniti completeaza tabloul, iar senzatiile simtite sunt un amestec de frumos amestecat cu usoara teama. Valuri de ceata alterneaza cu claritatea data de aerul inghetat. Intr-un cuvant totul este de-a dreptul fascinant.

Cam asa pot descrie peisajul care il aveam in fata ochilor intr-o dupa-masa de sambata, cand am ales sa ne petrecem o noapte la refugiul de la Rusca, in Muntii Calimani, nu departe de monumentul de sub varful Grui.

Am pornit dimineata, nu foarte devreme de acasa, spre Dornisoara prin Piatra Fantanele. Aici am intrat pe firul vaii Dorna, depasind o constructie abandonata, unde a fost o exploatare miniera, cred. Continuam sa urcam pe vale cu masinile, dar zapada imbibata cu apa de ploaie ne cam zadarniceste inaintarea. Ne oprim sa punem lanturi pe roti si asa reusim sa mai urcam o bucata de drum. Intentionam sa ajungem cat mai sus posibil dar nu prea reusim.

Lasam in urma constructii forestiere. Urcam pe vale cam jumatate din distanta pana la capatul drumului, aproximativ 6 – 7 km. De aici cu toata vointa nu mai putem inainta si lasam masinile in marginea drumului. Ne luam rucsacii in spate si cam pe la ora 11, continuam urcarea pe jos. Vremea nu tine cu noi, alterneaza ploaia cu ceata. Zapada inmuiata de pe drum ne obliga sa facem efort suplimentar. Drumul a fost curatat si putem merge bine doar cu bocancii in picioare.

Nesquik 

In dreptul Panoului care marcheaza intrarea in Parcul National Calimani facem o pauza de fotografie si trupa noastra mai primeste un membru. Un catel care a aparut de nicaieri, foarte prietenos, alege sa ni se alature. Ne-a insotit, dealtfel, tot traseul. A fost botezat Nesquik. Cu aproximativ 3 km inainte de capatul drumului se termina portiunea curatata si suntem nevoiti sa incaltam rachetele de zapada.

Inaintam cu spor si in jurul orei 14 suntem in punctul in care incepem sa urcam spre monumentul de sub Grui. Poteca este marcata din loc in loc cu o cruce neagra. Urcam insotiti de ploaia care in apropierea monumentului se transforma in zapada. Dupa doua ore suntem langa monument si marcam momentul cu un dangat de clopot. Facem o scurta pauza sa luam o gustare si continuam ascensiunea.

Siluete ... reper

Traseul de drumetie care continua de-a lungul Via Maria Terezia abia se intuieste sub stratul de zapada. Marcajul BR, facut pe stalpi din 100 in 100 de metri abia il zarim ici, colo. Inaintam ajutati mai mult de aplicatiile din telefon. Versantul varfului Grui este acoperit cu un strat gros de zapada care ascunde padurea de jneapan. Din cand in cand, suflata de vant, ceata ne dezvaluie, in departare silueta refugiului.

Abandonam traseul marcat si urcam sub culme. Putem inainta peste stratul gros de zapada, avand reper formatiunea stancoasa din apropierea refugiului.

tot la deal 

Ora 18: 20 ne gaseste incercand sa deszapezim usa adapostului. Intram si ne facem de-ai casei. E bine. Pe ultima portiune din traseu vantul s-a intetit si nu a fost deloc placuta inaintarea. Oboseala a inceput sa isi spuna cuvantul.

In refugiu e bine. In scurt timp se incalzeste suficient de mult ca locul sa fie confortabil. Ne aranjam asternuturile, mancam si ne punem la taifas. Afara vantul si zapada isi fac de cap. Nu indraznim sa ne aventuram pe-afara, nu are rost. Prietenul nostru patruped se lasa cu greu convins sa stea inauntru. Intr-un final accepta.

dimineata

Noaptea a trecut cu bine. Dimineata, dupa cafea ne adunam lucrurile si ne pregatim de plecare. Vremea, de data aceasta e de-a dreptul minunata. Cerul este limpede, ici colo cate un nor se arata. Peisajul scaldat de soare nu are egal. Dupa cateva fotografii ne asiguram ca usa refugiului este inchisa bine si pe urmele lasate aseara ne indreptam pasii spre locul unde am lasat masinile.

Sus ... pe culmi

Culmea Gruiului ne permite inaintarea cu mult spor, iar peisajul e de o frumusete de nedescris. Depasim monumentul de la Grui si in timp ce coboram prin padure realizam ca in refugiu am uitat o piesa de echipament, mai exact un GPS. Ne oprim si analizam situatia.

GPS-ul ... cu pricina ... dupa o saptamana 

 Urata treaba ...  In vale se aud voci. Urca un grup de drumeti cu ski de tura. Le spunem patania noastra si ii rugam daca ajung la refugiu sa ne ajute cu recuperarea aparatului. Ne raspund ca nu cred ca ajung pana sus, dealtfel si noi ne gandeam ca nu am avea suficient timp sa ne intoarcem. Intr-un final acceptam situatia si ne gandim ca poate cumva il vom recupera. Ceea ce s-a si intamplat o saptamana mai tarziu cand, niste prieteni au parcurs acelasi traseu. I-am rugat pe ei sa ne ajute cu recuperarea gps-ului. Trecand peste mica noastra suparare, a fost o tura extrem de reusita si placuta. 

 noi ... trupa 

Andreea, Sandu, Radu, Calin, eu si ... Nesquik am fost cei care am parcurs sambata 10, 94 km in 7 ore 11 minute, iar duminica 10, 76 km in 4 ore 42 minute.

Iarna, ofera o incantare a simturilor deosebita, chiar daca necesita un plus de echipament si atentie deosebita in abodarea si parcurgerea traseelor. Peisajele si trairile pe munte iarna nu au egal.

Ture placute oriunde veti merge!

 

Ghiocei, urme de urs si

... slanina fripta.

         

Martie, acuma, iarna s-a cam dus. Bine, pe creste, iubitorii de zapada inca isi mai pot testa abilitatile de schiori. 

Stratul de zapada e destul de consistent in zona inalta. Prin unele locuri depaseste chiar 2 metri. La peste 1500 m altitudine e inca frig si se mentine strat solid, iar deseori peste noapte se mai asterne un strat subtire de pulver.

Din cauza incalzirii vremii, curenti de aer urca spre creasta si viscolul e la el acasa. Noaptea, mai ales, nu e prea placut sa ratacesti pe afara. Dar, asta e alta poveste, vreau sa revin la primavara, care si anul acesta a venit destul de repede.

Mda, primavara a venit repede anul acesta, timpul s-a incalzit si nevoia de iesit in natura e tot mai puternica. Nu ca asta iarna as fi stat numai in casa, dar acuma e cald, e placut si mai ales ca si florile au inceput sa se arate de printre peticele de zapada care se micsoreaza vazand cu ochii.

Ghioceii, clopotei, branduse si multe altele formeaza un covor pe care ti-e si mila sa il atingi. La Piatra Bridireiului, ghioceii sunt cei care se straduie sa indeparteze plapuma de zapada care, peste iarna le-a oferit caldura, iar acuma se transforma in apa ce ii ajuta sa isi inalte nasucul spre soare. Desi altitudinea este putin peste 1000 m (1108m), in mijloc de martie zapada se zareste doar pe ici pe colo. Covorul de frunze uscate cazut asta toamna este impestritat de clopoteii albi ai ghioceilor.

 

Bun, asta o stiam in teorie, dar am zis hai sa mergem si anul aceste in vizita la ghiocei. Am dat sfoara-n tara in speranta ca vor fi mai multi doritori. Fiind inceputul lunii martie nu multi sperau ca zapada sa fie topita si florile iesite. Asa ca nu am reusit sa ne adunam prea multi, dar nu-i bai. Am plecat de acasa pe un drumeag care urca oblic spre zona numita Brazii Buni din Bistrita Bargaului, intr-un ritm lejer pentru ca nu ne grabeam si nici terenul nu era solicitant. Dupa aproximativ trei ore de povesti si urcare ajungem in zona unde, bucuria intalnirii cu firavele flori, e rasplata asteptata.

         

Incet, incet ... apar.

Sunt iesite chiar daca covorul de zapada este continuu. Asteptarile nu ne-au fost inselate, in concluzie in 2 – 3 saptamani ar trebui, pe jos sa fie alb si ... nu de la zapada. 

Dupa ce admiram in voie florile luam o gustare pe fuga si renuntam la admiratul peisajului pentru ca ceata nu ne permite asa ca ne indreptam pasii catre drumul de intoarcere.

Urme ... urme

Alegem de data aceasta sa ne intoarcem pe o poteca de creasta. Nu o stiam dar Ioana cunoaste aceasta varianta care mi se pare si mie mult mai usoara. Mai ales ca pe valea pe care am urcat abunda urmele de urs proaspete, probabil de cateva zeci de minute. Simteam ca de undeva de mai sus ne priveau. Asadar am ales un al traseu care in scurt timp ne coboara tot mai aproape de punctul final al drumetiei noastre.

Asa cum ziceam 2 saptamani mai tarziu ne organizam pentru a revedea frumosii ghiocei care, speram noi sa fie deschisi toti. De data aceasta trupa noastra este mai numeroasa, dar si mai variata. Andreea si-a dorit ca sa o insoteasca si copiii, motiv pentru care am ales sa scurtam cat se poate lungimea traseului. 

Bogdana, Max, Edi, Andreea, Olga, Sergiu, Radu si cu mine suntem toti. Urcam asadar cu masini pana in locul numit Poarta Bistritei unde lasam masinile si ne continuam traseul pe jos. 

     

 Dupa o ora de mers lejer suntem sus pe Piatra Bridireiului. O priveliste minunata se deschide asupra intregii vai. Satele insirate pe firul raului Tiha, inaltimile Muntilor Bargaului, crestele inzapezite ale Muntilor Rodnei si Calimanilor, Lacul Colibita se deruleaza sub ochii nostri.

   

Bistricior si lacul Colibita

 

Creasta Muntilor Rodnei 

Intr-un final, poate indemnati de foame, coboram spre o poienita unde alegem sa luam masa. In drumul nostru luam cu noi ghiocei (in memoria aparatului foto). Cautam un loc in apropierea unui petic de zapada unde facem un mic foc pentru a praji niste slanina in tepuse.

     

Stiu ca nu suntem in parc national, focul nu este interzis si avand luate toate masurile de precautie sa nu facem vreo dauna, incropim din pietre peste o veche vatra de foc una noua. Copiii sunt in extaz si se intrec in prajitul slaninii.

     

Si ... slanina fripta

In sfarsit suntem satui de mancare, relaxati si impliniti. Dupa ce ne asiguram ca focul nostru e stins si nu e niciun pericol, mai culegem cateva imagini cu frumosii ghiocei si ne bucuram de caldura soarelui.

   

Este o zi senina si calduroasa de nici nu ai zice ca e luna martie sus pe munte. Ne indreptam spre locul unde am lasat masinile admirand peisajul si linistea locului. Intalnim constructii vechi cu scop pastoral, dar care stau sa cada. Cine stie de cata vreme nu mai sunt folosite. Gata, am ajuns. A fost minunat si relaxant. 

                                                                                 

Ture plăcute oriunde ați merge!