marți, 14 iulie 2015

O poteca

O poteca


Ce poate fi mai placut decat o drumetie pe munte? Iti iei rucasacul in spinare si bocancii in picioare, iar odata ajuns la poalele muntelui nu ai decat sa urmezi un anumit marcaj turistic ce te conduce pe o poteca paaana pe varful muntelui. Minunat, nu-i asa? A, bine, inainte ai studiat acasa, cu atentie harta si ti-ai construit un traseu. 
Ajuns in natura nu-ti mai ramane decat sa te bucuri de peisaj, de minunatia pe care ti-o ofera splendoarea naturii. Dupa ce te-ai incarcat cu maximum de energie iei iar poteca la picior si hai acasa. Deh suntem fiinte sociale, nu putem sta pe munte o vesnicie.
Cornel, cel cu teava
In goana noastra dupa tot si toate, multi nici nu-si pun problema cum au aparut marcajele turistice, cine curata potecile sau traseele, cine face si cum, un refugiu turistic si cine aduna resturile lasate in urma. Astea sunt alte probleme de care se ocupa “ecologistii” , vorba aia, se zice ca mergeau odata pe un munte fiul si tatal sau. La un moment dat baiatul mananca un baton si pune ambalajul in buzunar. Parintele sau ii spune ca poate sa-l arunce jos. La intrebarea copilului de ce, replica este ca vor veni “ecologistii” sa-l adune.
Multe sunt necesitatile muntelui sau mai exact pretentiile noastre din partea acestuia si toate trebuie facute. Totusi cei indreptatiti sa le faca nu reusesc intotdeauna sa acopere toate nevoile. Asta, poate, este si unul din motivele care ne-au determinat pe noi, cei din Clubul Montan Heniu, sa dam o mana de ajutor celor din echipa de Salvamont Bistrita la degajarea unei poteci din Calimani.
In action 
Astfel ca, sambata cativa dintre membrii Salvamont Bistrita: Alin Cioanca, Mihaela Amuntencei, Adi Nascu si Florin, impreuna cu noi, cei din Clubul Montan Heniu, adica Adi Hogiu, Cornel Moldovan, Dragos Musteata, Calin Musteata, ne-am mobilizat sa degajam poteca care duce din saua Bistriciorului spre Piatra lui Tzutzurgau din Muntii Calimani.
 Ideea a luat nastere si datorita faptului ca foarte multi din cei care urca pe Bistricior doresc sa urce si pe piatra unde este un punct de belvedere extraordinar. Din pacate vegetatia crescuta de-a lungul timpului a acoperit poteca si accesul pe piatra era imposibil. Inarmati cu sacuri si cutite timp de cateva ore am taiat crengile care dadeau in poteca reusind sa accesibilizam si acel loc, bun de admirat peisajul din jur. Privelistea asupra lacului Colibita si a depresiunii Colibita a fost o rasplata binemeritata a muncii noastre.
Cu mic cu mare la treaba 
Acum, odata ajunsi sus pe Bistricior se poate urma marcajul BG care duce spre dreapta catre Cusma. De pe varful Tzutzurgau marcajul coteste la stanga, iar doritorii de belvedere vor putea merge spre dreapta pe noua poteca pana pe piatra. E o chestiune de 10 minute dar merita.
Belvedere
cei care au facut ... 
... o poteca noua
Terminandu-ne treaba am coborat la cabana Salvamont unde am intarziat o vrema la o poveste si dupa ce ne-am luat ramas bun de la prietenii salvamontisti am coborat la refugiul turistic unde am avut o alta treaba de facut. Trebuia prelungita teava de la soba din refugiu cu un cot si o teava cu acoperis pentru ca tot fumul intra in refugiu cand sulfa vantul. Am adus cele necesare multumita lui Cornel si ne-am pus pe treaba.  Acuma speram ca disconfortul creat de fumul ce intra in refugiu sa nu mai existe pentru cei care vor fi nevoiti sa se cazeze acolo pe viitor.

Clubul Montan Heniu ... lasa urme 

 Uite asa am reusit sa imbinam utilul cu placutul intr-o alta zi in care am iesit din nou pe munte. Speranta noastra e ca cei care vor trece prin acele locuri sa pastreze si sa aprecieze faptul ca cineva s-a gandit la siguranta lor. Nu ne-o luati ca pe o lauda de sine ci ca pe o informare a faptului ca putem merge in siguranta si aici in Bistriciorul nostru.

Ture faine sa aveti pe mai departe.



luni, 6 iulie 2015

O alta tura in Muntii Rodnei

Iulie, timp frumos numai bun de iesit pe munte la un gratar cu bere rece.
Veti zice ca am innebunit cu astfel de afirmatii. Nu eu fac asa ceva, eu prefer sa merg pe munte sa-l admir, cu un pachetel in rucsac in care am un sandwich si un bidon cu apa rece plus cateva batoane de ciocolata sau alte energizante. Dar ce e cu prima propozitie din acest text, nimic, daca sterg toate cuvintele in afara de primul si al noualea.
Duminica, am zis ca un timp asa de frumos, cum s-a anuntat, nu merita petrecut in casa, chiar daca locuiasc la sat. I-am propus Olgai sa mergem intr-o tura pe Pietrosul Rodnei. Drum de 4 ore si jumatate la urcare si 4 ore la intoarcere, asa zic indicatoarele. Noi am urcat in 2 ore si 40 de minute si am coborat in 2 ore si 30 de minute, ca la coborare nu ne-am prea grabit, pe traseul clasic cu plecare din Borsa.
De ce am ales varianta asta, desi banuiam ca va fi foarte multa lume pe aici, e faptul ca Olga nu pot spune ca are foarta “multa experienta montana” dar speram sa faca fata traseului. L-am “alarmat” pe Dragos, am postat pe Facebook intentia noastra in speranta ca vor mai fi doritori si la drum. Doritori au mai fost, Adi Hogiu si Cristian Pop, dar al doilea a renuntat din anumite motive, asa ca am ramas doar patru.
No hai la drum
Hai la drum, la 6 dimineata am pornit, iar pe la 8: 30 eram in punctual unde lasam masina. N-o sa va plictisesc cu descrierea traseului, e arhicunoscut. Ce vreau sa remarc e legat de prima propozitie.
Inapoi catre casa
Trec peste faptul ca traseul spre varf se putea compara cu autostrada Bucuresti – Pitesti sau cu oricare alt drum aglomerat de la noi din tara, asa de multa lume mergea spre Pietros. Cati or fi ajuns sus nu mai stiu. Ce stiu si ma doare nespus e faptul ca puteai sa vezi tot felul de indivizi care mai de care mai dichisiti si aranjati dupa ultima moda de primavara – vara, cu pet-uri in mana sau ghiozdanele unde isi carau smartphone-urile de ultima generatie. Noi parca faceam nota aparte prin felul in care eram imbracati, echipati, dar mi-a venit inima la loc, cand mai sus, dincolo de statia meteo, am inceput sa intalnim si altii asemeni noua. Am inceput sa vedem rucsaci adevarati, bocanci, corturi si alte alea care mi-au dat de inteles ca nu am nimerit din greseala la o parada a modei. “Necazul” nostru era ca din cinci grupuri intalnite doar unul raspundea in limba romana la salutul nostru, restul erau cehi, poloni sau alte natii. Erau montaniarzi.
Asta e blestemul Pietrosului, e foarte aproape de “civilizatie”, din pacate noi trebuie sa impartim acest “blestem” cu el, asa ii mai usuram poate din suferinta. Acest blestem nu e cauzat doar de lipsa de respect fata de munte din partea calor care urca spre munte (mai cu masina 4x4), echipati cum da Dumnezeu (si se mira ca patesc tot felul de nenorociri), ci si din partea celor care sunt platiti sa slujeasca muntele si asta e cel mai dureros. Cuvinte ca “nu aveti voie in refugiu ca doar n-o sa curat eu dupa voi”, desi nu obisnuim sa lasam resturi in urma, “ei pot intra cu masina personala in rezervatie ca e si nepotul primarului cu ei” sau “mergem sa facem un foc pentru un gratar si bem o bere langa Lacul Iezer”, sunt cateva dintre anomaliile pe care le-am putut auzi si nu am vrut sa cred ca e adevarat ce se intampla. Unele, astfel de cuvinte veneau si din partea unora care deservesc statia meteo.
Favoritismul, pupincurismul, servilismul sunt “principalele valori”, nu muntele, natura, maretia, salbaticia, care nu trebuie deranjate cu mai mult decat o trecere in liniste a noastra, si “furatul” de cateva cadre cu ajutorul aparatului fotografic, asa ca un trofeu al faptului ca ai primit voie sa treci printre putinele nestemate ramase nealterate in varful muntelui.

Printre ultimele tufe inflorite de Rodo

Bucuria oferita de natura si Pietros nu a putut fi stirbita de aceste maruntisuri pe care le-am insirat mai sus, dar mi-au lasat totusi un gust amar si o compasiune uriasa fata de acest Munte. 
Din nou pe varful Pietrosului
Compasiunea reiese poate si din faptul ca acest munte va fi ocolit de cei care iubesc muntele si calcat tot mai mult de cei care nu iubesc muntele ci se iubesc mai mult pe ei.

Sa aveti ture frumoase si cat mai putine gunoaie in drumul vostru. Ture faine.       

 Pete de alb in gri

 Saraca tara romana